Metafore legate de atingere sunt ,,infiltrate’’ în viața noastră de zi cu zi. Când ceva merge bine spunem că a fost ușor sau lin. Avem un loc ,,cald’’ în inima noastră pentru fiecare persoană. De multe ori chiar și în aspecte culinare folosim adjective care țin de atingere – sosul/supa e fină, sau gustul e fin.
Astfel, modalitățile în care descriem lumea se bazează pe senzații tactile și emoțiile asociate cu acestea. Dar cercetările de către doctorandul Christopher Nocera sugerează că aceste conexiuni merg în ambele sensuri: că senzațiile în sine au un efect puternic asupra modului în care percepem situațiile și asupra modului în care răspundem.
Așa cum spuneam în articolul ,,Corpul și atingerile’’ – corpul (pielea) urmărește mintea.
Mințile noastre se identifică și se atașează de povestea noastră, povestea acelor atingeri și acelor emoții create prin atingeri.
Dar de ce simțul tactil pare să fie dominant și semnificativ?
Simțul tactic nu este ,,doar’’ un singur simț, ci mai degrabă mai multe simțuri care lucrează împreună.
Este un radar și un evaluator așa de fin.
Corpurile noastre conțin o rețea de celule nervoase senzoriale, cu finaluri care stau în piele care detectează o serie de semnale fizice diferite din mediul nostru. Senzația plăcută a unei atingeri blânde se simte distinctă de presiunea ușoară a hainelor noastre sau de duritatea unui creion strâns între degetele noastre, iar toate acestea sunt destul de diferite de durerea resimțită la vârful degetului.
Cum comunică acești neuroni senzoriali o gamă atât de largă de senzații diferite?
Cercetările fiind și ne spun despre o moleculă găsită care are sensibilitate la forță în celulele nervoase, numită Elkin1, care este implicată în mod specific în detectarea atingerii blânde. Această moleculă transformă atingerea blândă într-un semnal electric, primul pas în procesul de percepție blândă a atingerii.
Cum simțiți o atingere blândă?
Simțirea atingerii blânde începe cu deformații minuscule ale pielii cauzate de o periere ușoară. Deși este posibil să nu pară prea multe, aceste deformații generează suficientă forță pentru a activa moleculele senzoriale găsite în terminațiile nervoase specializate pe piele.Acești senzori de forță moleculară formează un por pe suprafața celulei care este închisă până la aplicarea unei forțe. Când celula este indentată, porii se deschid și un curent electric curge.
Acest curent electric poate genera un semnal care se deplasează de -a lungul nervului senzorial spre măduva spinării și până la creier.
Noua cercetare, condusă de Gary Lewin și Sampurna Chakrabarti de la Max Delbrück Center din Berlin, a arătat că senzorul de forță Elkin1 este necesar pentru a detecta o atingere foarte blândă.
Ei au descoperit că șoarecii lipsiți de molecula Elkin1 nu păreau să simtă un mugur de bumbac pe lăbuțele lor. Șoarecii, însă, și-au păstrat capacitatea de a simți alte informații din mediu, inclusiv diferite tipuri de atingere.
Diferite molecule pentru diferite tipuri de atingere
Această nouă constatare dezvăluie un motiv pentru care putem simți mai multe tipuri de „atingere”: avem mai multe proteine specializate pe sensibilitate-forță, care ne pot ajuta să distingem diferite semnale de mediu.
Elkin1 este a doua moleculă de receptor tactil descoperit în neuronii senzoriali. Primul (piezo2) a fost fondat în 2010 de Ardem Patapoutian, care ulterior a primit premiul Nobel pentru lucrare. Piezo2 este implicat în a sesiza o atingere blândă și un sens cunoscut sub numele de „propriocepție”. Propriocepția este sensul locului în care membrele tale sunt în spațiu care te ajută să -ți reglementezi mișcările.
Ce simt celulele?
În timp ce o mare parte din cercetările au fost studiate pe neuronii de șoarece, nu toate datele științifice obținute de la șoareci pot fi traduse direct la oameni.
Membrii echipei de la Universitatea din Wollongong, a încercat să stabilească dacă Elkin1 a funcționat la fel la om. Au reprogramat celulele stem umane pentru a produce celule nervoase specializate care răspund la stimuli „atingeți”. În aceste celule umane, Elkin1 a avut proprietăți funcționale similare ale detectării atingerii. Bineînțeles că aceste cercetări sunt în plin proces, însă aceste prime demersuri de cercetare ne extinde înțelegerea modului în care percepem lumea din jurul nostru, ea ridică și o posibilitate suplimentară intrigantă. Inclusim în ceea ce privește aspectele transgeneraționale.
Am ținut să menționez și aceste aspecte științifice pentru a putea înțelege și mai bine importanța atingerii în dezvoltarea noastră emoțională, dar și cognitivă și socială. Celulele noastre par să aibă aceste antene-radar care ne aduc continuu informații din mediu intern și extern.
După cum spuneam corpul mereu știe. Și, acum ne demonstrează și știința.
Mi-a propus să închei acest articol cu o temă de ,,lucru’’, așa ca de vacanță.
Vă propun să ne folosim de mediul relaxant și zilele libere pentru a pune la treabă aceste molecule Elkin1 și să căutăm să atingem tot ce ne inconjoară: nisipul, iarba, acele unui pin, pietre, texturi culinare, apa, pielea partenerului sau a noastră. Și să ținem un jurnal pentru a sesiza unde ne poartă acest simt. Ce poveste ne aduce? Ce mesaj poartă cu ea această atingere? Ce mesaj primesc de la partener legat de atingere?
Exercițiul în sine, practicat măcar 5 min, în orice circumstanță ne-am afla ne aduce în prezent și în prezență, trăindu-ne viața fix acolo unde e necesar să o trăim – în miezul inimii noastre.
Chiar acum, scriind aceste gânduri, simt iarba cum îmi gâdilă tălpile picioarelor și mă teleportează în atingerea blândă a bunicii mele din verile petrecute la țară.
Așa că voi lăsa în acest august să gust mai mult din simțuri și din prezent și ne vom revedeam cu bucurie și subiecte noi din septembrie. .
Să ne fie august cu gust și cu simt de prezență,
