De cele mai multe ori, noi alegem să trăim doar în răsărituri sau doar în apusuri. Și să ne evaluăm viața doar prin secvențe, prin ani, prin câștiguri sau pierderi, prin reprize sau momente. Insă simt că e mai multă semnificație în acest spațiu dintre cele două.

Ca să pot să înțeleg un apus sau un răsărit din viața mea, am nevoie să mă opresc în spațiul dintre cele două, acest crezuet din care se naște întrebarea: ,,Încotro?’’

,,Încotro?’’ este o întrebare pe care mi-am adresat des anul trecut, dar și anul acesta prin prisma transformărilor din viața mea. Dar este și o întrebare pe care o aud des de 3 ani încoace la clienții din cabinet.

,,Încotro?’’ vine cu forța și nevoie de sens, de a înțelege ce are semnificație în viața noastră. Vine cu căutarea unei direcții după periode de rătăciri sau pierderi, dar și cu o nevoie de așezare după perioade de glorie sau bucurie .

,,Încotro?’’ e un ecou profund a faptului ca ne-am transformat, că mecanismele vechi de apărare nu mai fac față aici. Un ecou a unei noi identități și a unei etape de restructurare care cere tihna, prezentă și răbdare.

,,Încotro’’ ne vorbește și de faptul că ,,am ajuns până aici’’, am răzbit, am învins și că putem privi trecutul mai detașat și mai înțelept. Este un loc în care pierderile se cer văzute și ascultate. Un loc bun de procesare a doliului și de (re)câștigat resurse. Este un loc de renunțare care ne aduce mai aproape sensul nostru.

Edith Eva Eger spune că experiențele noastre, oricum ar fi ele , sunt daruri care ,,ne dau perspectivă și sens, ne dau oportunitatea de a ne găsi scopul individual și forța.’’ De aceea cred că, în această etapă a lui ,,Încotro’’, este important să ne uităm la pierderile noastre. Asemenea unui comandant care își reevaluează armata după o bătălie câștigată sau pierdută pentru a vedea cu ce înaintează mai departe.

În ultimi ani am văzut, trăit și experimentat atât eu cât și alături de clienții mei pierderi diverse. Toate semnificative și transformatoare. Moartea cuiva drag, divorț/separare, pierderea unui animal drag, renunțarea la ceva semnificativ, schimbări sau pierderea unui loc de muncă, diagnostic de boală gravă, pierderea unei sarcini, infertilitate, viața cu un copil cu dizabilități, pierderea sau ruperea unor prietenii, separarea de familie, intrarea într-un rol nou (de mamă, soție/soț, tată).

Toate aceste pierderi vin cu restructurări, uneori cu răzvrătiri, cu trăiri puternice de neputință, cu dorința de a ne reîntoarce la viața pe care am avut-o, cu singurătate sau însingurare, cu durere, cu confuzie, cu tristețe și dezamăgire, dar și cu senzație de gol și lipsă de sens.

Sunt emoții intense pe care le ducem greu în corp și căutăm să ne deconectăm de ele cât mai repede și fiecare facem acest lucru prin strategii proprii (muncă, sport, mâncare, sex, intrarea în alte relații, blamarea celuilalt, victimizare, îndreptățire etc.) .

Adevărul este că nimeni nu ne scapă de aceste emoții pe care le experimentăm în corp. Mai devreme sau mai târziu ele își fac loc să iasă la suprafață, uneori chiar și după ani de zile. Da, putem procesa moartea cuiva drag sau separarea ori divortul chiar și după ani de zile.

Azi îți fac o invitație de a te uita la aceste emoții care vin ca mesageri pentru a-ți arată unde e mai e nevoie de creștere în resurse, de atenție, grijă și prezență în viața ta:

• Cum se manifestă pierderea în viața ta?

• Pe ce arii ai resimțit-o ?

• Ce reacții ai avut când ai trăit această pierdere? (furie, tristețe, resemnare, neputință etc.) Unde simți această emoție în corp?

• Cum ai acționat în acele momente?

• Cum ai văzut/experimentat piederea în relație cu primii îngrijitori?

• Cum i-ai văzut, ca și copil, pe adulții din viața ta, că au gestionat pierderile?

• Ce ai făcut pentru tine concret, practic și acționabil în acel moment din viața ta?

• Ce simți că ți-a adus ca și experiență de viață acea pierdere de atunci?

• Cum vezi viața acum ?

• Cum resimți în prezent acea emoție a pierderii ?

• Mai trăiești și în alte momente din viața ta această emoție?

• Cum privești pierderile acum?

A experimenta aceste pierderi, aceste pietre de temelie, așa cum le numește Richard Rohr, ne ajută, așa cum el subliniază, să ne schimbăm, să renunțăm ,,la preocupările egotice și să înaintăm în Marea Călătorie.’’

Pierderile, nereușitele, ba chiar umilințele trăite ne obligă să ne uităm unde altfel nu ne-am fi uitat.

Și e important să înțelegem că nu e vorba de o contabilitatea a pierderilor și de o expunere a lor ca pe un fapt eroic sau de o revendicare a lor, ci de despre ce a adus cu sine acest proces. Descoperirea acestui nou sine, cu forțe, puteri și cu limite. Iar atunci când putem vedea acest proces al pierderii ca pe un câștig al creșterii noastre putem ieși din lanțul victimizării, îndreptățirii și așteptărilor nerealiste.

Din nou, aici, Rohr ne ridică la fileu un aspect important la care ar fi nevoie să reflectăm și anume că ,,suferința nu aduce automat rezolvarea problemei, mai degrabă ne dezvăluie problema pe care noi o reprezentăm constant pentru noi înșine și face loc în sufletul nostru pentru învățare și iubire.’’

Putem alege să vedem pierderile noastre ca ceva ce ne dă sens, chiar existență, și să râmânem în condiția lui ,,vai, dar eu ce am pățit’’ sau pot face ceva valoros cu ceea ce am experimentat ca emoție și trăire.

Spre exemplu, ne putem identifica valorile și face o evaluare a lor , dacă am pierdut pe cineva drag și să descoperim cât de important este, de fapt, timpul petrecut cu familia. Dacă am pierdut o prietenie putem să privim la strategiile noastre de comunicare și de exprimare, să ne evaluăm capacitatea noastră de ascultare și să vedem unde mai avem de lucrat pentru a fi prieni mai buni, cu noi și cu cei de lângă noi. Dacă simțim că am pierdut un statut/rol/job să ne uităm la acele bucăți din noi care au rămas în urmă și la cele noi descoperite prin proces sau la cât de puțin ne dăm voie să trăim în prezent și în corpul nostru și cât de mult stăm, de fapt, ancorați în ,,persona”

Firește, pentru a putea privi lucrurile așa, avem nevoie de timp de jelire și de trăire a acestor emoții care vin prin proces, dar și de exercițiu de reflectare personală (întrebările de mai sus pot veni în ajutor) prin care putem vedem pierderile din viața noastră ca un mare câstig care ne aduc mai aproape de Sensul Vieții.

Și, asemenea soarelui care alege să moară (,,să piardă”) zilnic și să lase loc întunericului pentru și mai mari înțelegeri, ca apoi să revină cu și mai multă putere următoare zi, la fel putem decide în fiecare moment cum vedem viața noastră. Căci viața este în același timp și despre pierderi și reînoiri, despre haos și vindecare, despre sfârșit și început. Și despre acel spațiu care se găsește între răsărituri și apusuri și între apusuri și răsărituri.