Reflectez zilele acestea la spațiul dintre NOI. La acel loc in care ne naștem și ne clădim Iubirea. Iubirea de sine, iubirea de celălalt.
Indiferent în ce relație ne aflăm, chiar și cu noi înșine, se naște acest spațiu de care prea puțin suntem conștienți. În acest spațiu aducem cu noi toate temerile, toate bucuriile și toate aștepările noastre cu privire la acea persoană sau la acea relație. Multe din ele sunt moștenite sau dobândite chiar prin educație și prea puține din ele sunt reale, autentice sau conștiente.
De câte ori ne-am pus întrebarea ce găsim în spațiul dintre noi? Ce inseamnă ceea ce găsim acolo? Și cum gestionăm ce găsim acolo pentru a putea avea relații conștiente, asumate și hrănitoare?
Ar fi multe răspunsuri de data aici, însă m-aș opri acum la vulnerabilitatea pe care deseori refuzăm să o punem în acest spațiu.
A aduce vulnerabilitatea în spațiul dintre mine și mine, dintre mine și tine inseamnă pentru început să mă plasez pe o poziție de egalitate, într-o deschidere că eu nu sunt mai mult decât celălalt sau celălalt mai mult decât mine. Presupune să îmi asum că îmi doresc același lucru ca celălalt, și anume să fiu VĂZUT și să fiu IUBIT, doar că de cele mai multe ori cerem asta diferit.
Vulnerabilitatea înseamnă a crea siguranța și încrederea prin care să îmi permit și să îi permit celuilalt să se manifeste, cu respect, așa cum este. Vulnerabilitatea implică să recunosc durerea și disconfortul meu și a celuilalt și să accept că ele ne ajută în creșterea relației noastre și nu sunt un mijloc punitiv. Vulnerabilitatea înseamnă că mă văd și te văd și de aici ne asumăm împreună să conturăm un spațiu mai asumat, mai autentic și mai apoape de NOI.
Cultural nu am fost învățați cum să facem acest lucru, cum să creăm acest spațiu, cum să creăm acest NOI. Un exercițiu simplu și frumos pe care îl putem face fiecare dintre noi pentru învăta că a fi vulnerabil nu inseamnă a fi slab, ci ne arată zonele în care avem nevoie de creștere, ar fi să începem prin a ne analiza care sunt nevoile noastre neimplinite și care ne aduc cele mai multe tensiuni. Iar după ce le vedem și le notăm, să scriem și ce anume putem face noi pentru a le implini. Poate că ne-am simțit ignorați și am reacționat la nevoia noastră de ascultare și acceptare prin critică sau cereri exagerate, în loc să fi cerut ce am avut nevoie sau să fi practicat la rândul nostru ascultarea. E important să ne asumăm vulnerabiliățile și nu să proiectăm nevoile neimplinite pe celălalt. Să permitem ca celălalt să ne fie o oglindă de creștere pentru a putea crea impreună acest spațiu dintre noi în care ne VEDEM și SUNTEM văzuți.
