Miroase a primăvară și a renaștere. Posibil ca iarna să mai vină nițel cu câțiva fulgi ca să ne facă să apreciem și mai tare minunea (re)începutului care se așează în fața noastră.
Primăvara este un anotimp al bucuriei vieții. Fiecare vietate se bucură de mângâierile soarelui. În primăvară este acel sentiment de început. De parcă o poți lua din nou de la capăt în fiecare primăvară. Suntem reînoiți cu fiecare primăvară. Și ce privilegiu!
Acest ciclu natural are o înțelepciune pe care, în aglomerația și competiția zilelor noastre, o uităm. Primăvara vine și cu postul Paștelui, ceea ce, cu atât mai mult, aduce cu sine un îndemn de a face loc Luminii (cu toate formele ei), printr-un proces de curățenie interioară și exterioară.
Dacă postul culinar este mai ușor de respectat, practicile spirituale de orice fel ne invită cel mai mult să ne uităm în cotloanele sufletului la părți ale noastre care au rămas neșterse de praf sau aspecte care ar fie necesar să fie puse la reciclat. Convingeri de viață, neiertări, gânduri negative, angrenarea în activități consumatoare de bucurie – toate acestea și multe altele ne împiedică să ne pregătim de Haina Nouă și de a trăi viața ca pe un dar.
Zic să profităm de natura și soarele care se trezește, să facem curățeniea de primăvară și în sertarele noastre psihice.
1. Scanați emoțiile din corp.
Emoțiile ne spun povești despre noi, despre mecanismele de coping, despre ceva ce ne irită sau ne deranjează în viața noastră, despre limite încalcate. Fă un caiet special cu emoțiile pe care le resimți într-o zi și observă care sunt emoțiile dominante și în ce situații de viață apar.
2. ,,Ștergeți’’ praful pe iritațiile voastre.
Gândiți -vă la lucrurile (sau oamenii) care vă enervează în mod regulat și întrebați -vă dacă se întâmplă ceva în inima voastră care contribuie la problemă. Pentru a-ți face curățenia spirituală de primăvară, dă drumul la lucrurile negative din viața ta și invită-le pe cele pozitive – cum ar fi pacea, speranța și iubirea. Străduiește-te să nu păstrezi niciun ,,scor’’ al greșelilor tale sau ale altora, ci caută să (te) încurajezi mai des.
3. Luați în considerare dezordinea zilelor voastre.
Ce ai putea arunca din viața ta care îți aglomerează relația cu tine? Bing watchig pe Netflix? Bârfa sau gândul negativ asupra cuiva? O toleranță excesivă în anumite aspecte? Evitarea zonelor de disconfort? Lipsa grijei față de corp sau emoții Uită -te la lucrurile mici.
4. Practicați recunoștința.
Numeroase studii au arătat cât de utilă este practicarea recunoștinței, atât pentru noi înșine, cât și pentru beneficiarii recunoștinței noastre. O parte din beneficiile recunoștinței înclud: emoții pozitive sporite, sănătate fizică și emoțională îmbunătățită, abilități de coping mai eficiente, plăcere sporită și relații personale îmbunătățite.
Iată câteva exemple de practici care pot ajuta recunoștința să devină parte din viața noastră de zi cu zi. Ceea ce contează mai mult decât acțiunile particulare în sine este că ne-am trimis intenția de a face aceste practici un obicei sănătos, mai degrabă decât să așteptăm pur și simplu să se întâmple spontan.
- În fiecare zi, gândește-te la cineva sau la ceva pentru care ești recunoscător, creând o imagine vizuală și spunând cuvintele „Mulțumesc”. Începând ziua în acest fel ne poate schimba fundamental percepțiile, concentrându-ne energia pe ceea ce este corect în viața noastră și în lume. Această schimbare creează spațiu și energie și ne face mai capabili să ne bazăm pe schimbări pozitive.
- Când te gândești la ceea ce ești recunoscător, atunci dorește aceste lucruri bune pentru alții, inclusiv pe acei oameni pe care nu i-ați cunoscut niciodată.
- Spune „Mulțumesc” altora mai des. Privește în ochi când le mulțumești și spune-le de ce ești recunoscător.
- Fă-ți timp în mod regulat pentru plimbări scurte, timp în care observi pur și simplu ce este aici pentru tine chiar acum. Cântecul unei păsări, copaci infloriți, un magazin nou. Exercițiul fizic ne ține conștienți de picioarele noastre pe pământ și de bunătatea din jurul nostru.
- Reflectează asupra acelor persoanelor care au au avut un impact semnficativ în viața ta. Dă-i un telefon sau un mesaj pentru a-i spune acest lucru.
-
Gândește-te la circumstanțele provocatoare din viața ta care au dus la creștere. Reflectând asupra modului în care momentele dureroase din viață ne-au făcut versiuni mai bune ale noastre înșine ajută la transformarea experiențelor dificile în lecții valoroase. Acest lucru ne ajută să abordăm noi provocări, cu o deschidere și o abilitate mai mare.
Care dintre aceste practici îți sunt familiare? Încearcă una din aceste practici sau crează-ți practici proprii. Caută să te angajezi la o practică zilnică timp de câteva săptămâni. La sfârșitul săptămâni, notează-ți orice modificări care apar cu voi sau în jurul vostru.
În această primăvară a reînnoirii, imaginează–ți că vei crea o grădină de recunoștință, însămânțând condițiile care vor da roade acum și în viitor.
Și nu uita, fiecare zi este un dar,