Intr-un moment de conectare îmi intind mâna spre inima partenerului meu. Îmi las palma să devină o mare ureche și să-și activeze toți porii prin care poate simți. Se face liniște. Între timp întinde și el mâna spre inima mea. Ramânem în acest cântec de liniște o vreme lăsând astfel să se nască acel spațiu sacru și de inimitate pe care amândoi ni-l dorim. Închid ochii și simt cu palma mea poate să simtă textura bluzei, să perceapă mirosul și să audă cântecul inimii lui. E ca o meditație, o hrană interioară și o onoare să aud acest cântec al inimii lui căutând să se acordeze cu inima mea.
Cu ochii închiși palma mea simte fiecare reverberație a inimii lui. Și în acest dans superb de sunete al inimilor noastre se naște un spațiu de conexiune în care nu avem nevoie sa auzim altceva. Putem să ne simțim starea interioară din acest sunet al inimii și putem intui dorințele sau gândurile care apar în liniștea spațiului.
Îmi place să-mi las palma să cadă mai puternic pe piept lui imaginându-mi astfel că îi pot cuprinde și îmbrățișa inima cu degetele mele. Prin vibrațiile inimii îi pot distinge conturul, chiar să îmi desenez o hartă a sa. Pot simți consistența și uneori chiar și culoarea. Și e atât de frumoasă inima sa în această vulnerabilitatea pe care mi-o permite să o simt!
Și din acest spațiu al Inimii reflectez mai profund la mine, la spațiul inimii mele, la spațiul inimii lui. La povestea inimii fiecărui om cu care interacționez zilnic. Chiar și la inima noastră colectivă.
Cred că nimic nu e mai intim decât relația pe care o avem cu inima noastră și cu a celor dragi. Însă cred că, după corp, spațiul inimii noastre este spațiu prin care îl putem cunoaște și mai profund pe Dumnzeu și spațiu în care ne creăm relația cea mai autentică cu noi și cu El. Nimeni nu ne cunoaște mai bine ca inima noastră. Nimeni nu ne face mai vii decât ea, la propriu și la figurat.
Atunci când viața sau ceilalți nu mi-au putut oferi un răspuns la dureri sau situații grele, mereu am găsit confort într-o întrebare: ,,Cât de mult se poate extinde inima mea?’’ Și această întrebare m-a condus mai profund la mine și la conștientizări ale adevărurilor vieții.
Când văd răutate și suferință mă micșorez sau îi permit inimii să se extindă?
Poate ține inima mea împreună atât lipsa de speranță cât și de speranța? Poate ține curaj și durere? Pot cuprinde în ea și îndoiala și certitudinea? Cât de mult se poate extinde inima mea? Acestea sunt doar o parte din întrebările ce se nasc ca o cascadă din întrebarea inițială.
Acesta neputinta ne ajuta sa ne asumam Viața și adevărurile noastre. Să găsim un ritm sau timp potrivit pentru noi în care ne vedem în aceste perspective (poate destrămarea unei familii, faliment, poate un eșec profesional ori moartea cuiva) și să ni le acceptam. Dacă nu vedem neputința, nu vedem nici puterile și nevoile noastre.
Îmi place să cred că inima mea are capacitatea de a se extinde la nesfârșit și că poate conține totul. La fel și inima ta, chiar și atunci când nu pare așa.
Și din acest spațiu doresc să te provoc în această lună a iubirii să îți creezi o relație mai profundă cu inima ta. Timp de câteva săptâmâni vom explora împreună acest loc sacru.
Așadar, cum se simte inima ta astăzi și în ce întrebare și contururi trăiești?
Și prin aceasta îți fac introducerea într-un exercițiu meditativ și explorativ ce îl vei găsi în podcast. Te invit să îl asculți aici.
Cu drag de la inima mea spre inima ta,
