Spațiul dintre noi este un joc dintre lumini și umbre. Privindu-mă prin tine mă pot vedea în cea mai bună lumină a mea sau în cea mai adâncă și întunecată umbră a mea. Dansul relațiilor îl jucăm cu toții. Fie că îl știm, fie că nu. Fie că ne placem, fie că nu. Ne naștem dintr-o relație, suntem răniți în relații, dar ne putem vindeca doar prin relație.
Atunci când trăim singuri, nu suntem conștienți de tiparele noastre pentru că trăim în ele. Însă relațiile ne intensifică conștientizarea laturilor noastre neprelucrate. Ne provoacă să lucrăm cu umbrele, cu tenebrele noastre.
Iubirea ne pune față în față cu noi. Ne provoacă la eliberarea de măști, de condiționări și ne îndeamnă să privim în acea umbră, în spre acele sentimente de nesiguranță, de neputință și de vulnerabilitatea. Câți dintre noi am simțit în relațiile noastre nesiguranță, gelozie, furie, frică, neîncredere? Și câți dintre noi nu am acționat în dinamica de relație din vria acestor trăiri?
Pentru a putea ajunge mai aproape de noi, de inima noastră, de sinele nostru este important să primim cu brațele deschise tot ce apare în relații, indiferent de cât de dificil sau de provocator este. Și să privim această deschidere ca pe o oportunitate de a deveni mai puternici și de a scoate la suprafață noi resurse interioare.
Dar cum putem rămâne prezenți și în conectare cu celălalt când toate această furtună emoțională ne perturbă discernământul și ne tulbură acțiunile?
Avem nevoie să dezvoltăm o relație mai profundă cu propria persoană cultivând în noi conștientizarea, curajul și blândețea.
Conștientizarea ne ajută în starea de prezență. Cu cât suntem mai conștienți de noi, cu atât putem gestiona orice apare cu mai multă pricepere. Conștientizarea ne oferă claritate și stabilitate. Știm că atunci când gândurile preiau controlul, ne fac să ne pierdem echilibrul și să ne simțim deconectați. Însă când alegem să ne uităm și să identificăm mecanismele minții noastre, procesul de conștientizare a început și ne recentrează și putem să ne uităm la ce este în fața noastră într-un mod echilibrat.
Putem să luăm aici un mic exemplu pentru a vedea de ce conștientizare este important în relații. Să presupunem că ne-am certat cu partenerul nostru și aceasta a spus ceva ce ne-a rănit. Putem vedea cum ne simțim îndurerați, cum corpul fizic e copleșit de suferință, iar mintea începe să brodeze ,,scenarii’’ pentru a ne scoate din această stare. Va face asocieri dureroase, va emite judecăți, va creiona ipoteze și chiar proiecta ce crede că gândește sau simte celălalt. Iar fiecare din aceste povești declanșează noi reacții în noi, iar cu cât ne lăsăm mai mult în voia reacțiilor cu atât pierdem contactul cu noi și cu ce se petrece de fapt în realitate.
Dacă reacționăm la povestea minții noastre, ne ducem în defensă și toată lumea suferă. Suntem departe de noi înșine și de partener.
Și cum facem conștientizarea într-o astfel de situație, veți întreba.
În loc să ne lăsăm aruncați în toate părțile de gânduri și emoții tulbulente, ne putem lăsa mintea să se îndepărteze de ele, ca un obiectiv cu zoom care se distanțează și începem să ne recunoaștem durerea pe care o simțim. Ne creăm un spațiu pentru această durere, o lăsăm să fie prezentă, fără a ne duce într-o luptă de rezistență cu ea. Fără să încercăm să ne dăm seama ce este cu ea, ci doar stând alături de ea, ca martor observator.
Să căutăm indicii în durere, nu în ce ne spune mintea. Putem pune întrebarea: Ce mă doare atât de mult în acest moment? Și lăsând acest spațiu de detașare putem vedea cum cuvintele partenerului au atins acea parte din noi cu care ne este dificil să ne împăcăm și pe care am vrea s-o anulăm, s-o ascundem.
Iar această privire conștientă spre acea parte ,,tenebroasă’’ ne poartă în inima noastră. Ne pune în contact cu noi. Și astfel, în loc să devenim defensivi, îi putem împărtăși celuilalt cât de greu este pentru noi ca partenerul să vadă această parte vulnerabilă a noastră. Când facem asta, întreaga conexiune se imblânzește și ne putem întoarce cu mult mai multă intimitate la conexiune, la relația noastră.
Să devenim conștienți de ce se întâmplă este simplu, dar nu este întotdeauna un lucru ușor de făcut. Investim efort în menținerea și promovarea unei versiuni vechi și familiare asupra realității, fapt care ne împiedică să vedem ce se întâmplă de fapt. Iar atunci când vine vorba de iubire devenim și mai orbi datorită speranțelor și fricilor, prejudecăților, opiniilor sau credințelor de tot felul.
Însă este important să ne amintim un lucru atunci când vine vorba de relații. Că pe măsură ce vedem și simțim blocajele, pe lângă frici, începe să se trezească în noi dorința de a ne mișca într-o nouă direcție și astfel apare și posibilitatea reală de schimbare și înnoire. Astfel ne vedem noi pe noi și pe cel de lângă noi, care și el, la rândul său, își dorește să fie văzut și iubit cu tot cu tenebrele sale.
Iar atunci când îl pot vedea pe partener ca pe cel care mă ajută în procesul propriei creșteri, îl pot și mă pot iubi și mai mult și intimitatea devine Calea spre desăvârșire. Și cred că nimic nu este mai nobil și mai frumos să îl pot vedea pe celălalt în umbrele și neputințele sale și cu toate acestea să simt cât de tare, de fapt, el (se) luminează și crește prin ele.
