Oglinda dezamăgirii

Oglinda dezamăgirii

,,- M-a privit cu așa o față glacială, de parcă făcusem cea mai gravă faptă de pe planeta asta. Poate că în mintea lui ucisesem pe cineva. Așa de grav era pentru el că nu am intrat la liceul pe care și l-ar fi dorit el. Și cu fața aia mi-a zis: ,,Știam eu că nu o să reușești! Ești o mare dezamăgire!’’

Mi-am văzut clienta cum se prăbușește într-o mimică de durere și-am intervenit: ,,- Ce simți acum în corpul tău?

,,- O greutate foarte mare în piept. Ca și cum eu sunt responsabilă pentru fericirea și mulțumirea lui. Ca și cum am cărat un un rucsac de munte pe un un traseu ce nu era al meu de făcut.’’

,,- Și asta cum se simte în corp? Cum te face să te simți?’’ – am completat eu.

,,- Furie, multă furie! Și durere, că eu chiar m-am străduit. M-am străduit să îi arăt că pot…Că sunt capabilă. Și să mă vadă valoroasă. Dar eu nu voiam ce voia tatăl meu.’’

Acesta este o fărâmă dintr-un dialog cu o clientă care surprinde rădăcina dezamăgirii și strategiile pe care le-a dezvoltat în timp pentru a evita să trăiască ea cu ea această emoție sau să o audă exprimată de ceilalți.

Dezamăgirea este emoție umană naturală care poate fi compleșitoare dacă nu o personalizăm și nu o înțelegem. Brene Brown o definește în ,,Atlasul inimii’’ așa: ,,Dezamăgirea este egal cu așteptări nesatisfăcute. Cu cât este mai importantă așteptarea, cu atât este mai mare dezamăgirea.’’

Dezamăgirea de cele mai multe ori vine la pachet cu regretul și aduc rușine, deconectare și durere în relațiile noastre.

Atunci când experimentăm dezamăgire, și cu toți am experimentat această emoție cel puțin o dată în viață, este important să ne uităm la așteptări. Aici, Brown le împarte în două categorii: așteptări neexaminate și neexprimate (de asemenea, așteptări ascunse) și așteptări examintate și exprimate. Așteptările inconștiente, neexprimate și neexaminate sunt cele mai periculoase și se transformă în dezamăgiri. Să ne înțelegem, nu e greșit să avem așteptări. Facem acest lucru în fiecare zi din viața noastră, însă este important cum le calibrăm.

În fiecare zi ne conturăm o imagine, un film, un plan de cum vrem să fie ziua noastră, situația noastră. Iar de multe ori proiectăm și o imagine despre partenerul nostru, despre copilul nostru.

Imaginea pe care o contruăm în mintea noastră are o valoare deosebită pentru noi. Am stabilit așteptări bazate nu numai pe modul în care ne încadrăm în acea imagine, ci și pe ceea ce cei din jur fac în acea imagine.

Aceasta înseamnă că așteptările noastre sunt adesea stabilite pe rezultatelor în totalitate dincolo de controlul nostru, cum ar fi ceea ce cred ceilalți, ce simt ei sau cum vor reacționa. Filmul din mintea noastră este minunat, dar nimeni altcineva îi cunoaște părțile, scenariile sau ce înseamnă pentru noi. Când imaginea sau scenariu din film este ,,bătut” de viața reală, ne simțim dezamăgiți. Și de multe ori dezamăgirea este puternică și resimțim și rușine și furie.

Acesta neputinta ne ajuta sa ne asumam Viața și adevărurile noastre. Să găsim un ritm sau timp potrivit pentru noi în care ne vedem în aceste perspective (poate destrămarea unei familii, faliment, poate un eșec profesional ori moartea cuiva) și să ni le acceptam. Dacă nu vedem neputința, nu vedem nici puterile și nevoile noastre.

Când mă întâlnesc cu aceste trăiri atât în terapie, cât și în viața mea caut să văd valența pozitivă a dezamăgirii. Da, ai citit bine! Valența pozitivă! Dezamăgirea îmi vorbește mie personal, în primul fază. Îmi arată, în primul rând, cât de departe sunt de prezent. Îmi arată cum nu trăiesc în prezent, în corpul meu. Și cum stau mult în scenarii mentale care mă pozitionează în trecut sau viitor și departe de emoțiile mele. Dezamăgirea îmi vorbește despre persoanele sau situațiile semnificative din viața mea.

Nu voi avea o așteptare semnificativă de la cel care duce gunoiul în cartier. Dezamăgirea îmi arată un lucru semnificativ: că în așteptările mele (exprimate sau nu) nevoia profundă din spate de cele mai multe ori este conectarea și acceptarea.

Azi îți propun să te uiți în această oglindă a dezamăgirii. Să-i creezi o hartă în corpul și mintea ta. Să vezi ce îți aduce la suprafață ca poveste despre tine:

  • Când ai experimentat dezamăgirea în viața ta ca și copil?

  • Unde ai resimțit această emoție în corp?

  • Care erau așteptările (exprimate, neexprimate) ale adulțiilor spre tine?

  • Cum acționai tu să ,,îndeplinești’’ aceste așteptări?

  • Cum acționeazi acum, ca adult, când cineva îți îndeplinește așteptările?

  • Cum recreezi conexiunea cu celălalt după ce ai experimentat dezamăgirea?

  • Ce ai avea nevoie să faci tu concret ca să simți conexiunea și acceptare?

Atunci când mi-am dat voie cu adevărat să mă uit în oglinda dezamăgirii, am putut vedea așteptările nerealiste ale celorlalți (dar și ale mele față de mine), dar și nevoile din spate și am putut alege dacă nevoi lor sunt și nevoile mele sau dacă pot răspunde acelor așteptări fără să simt că fac un compromis sau fără să simt că pierd conexiunea.

Acum pot să mă bucur de momentele în care pe unii oameni i-am dezamăgit, pentru că mi s-a oferit oportunitatea să mă văd în dorințele mele, în puterile mele, în modul în care îmi exprim sau nu îmi exprim nevoile și în propria mea personalitatea.

Ce e important să vedem cât de puternic avem internalizată această frază în noi ,,M-ai dezamăgit!’’ și spre ce mecanisme de reacție ne direcționează. Și să ne uităm și să ne purtăm cu noi și cu ceilați cu blândețe și toleranță. Fiecare din noi ducem bătălii interioare pe care ceilalți le cunosc prea puțin.

Zile bune și blânde,

Alte articole

Go to Top