Iată-ne ajunși la ultimul newsletter pe anul aceasta. Spun ultimul, căci din 24 decembrie va urma o retragere interioară mult cerută și ne vom revedea intr-o formulă nouă abia din 13 ianuarie 2025.
Vreau să multumesc celor care timp de apropae un an m-au citit și au continuat să citescă, chiar dacă informația regăsită aici depășește sau nu se încadrează în tiparul ,,psihologic” al vremurilor. Recunosc că, atunci când am pornit acest newsletter săptămânal am avut această luptă înterioară: să scriu ce se cere sau să scriu ce se simte? Iar reacțiile au vorbit de la sine. Când scriem din interior și nu din concepte sau cerințe ale vremii, informația ajunge fix la suflețel. Și aceasta a fost intenția mea de la bun început – să ating cu penița/tastatura sufletele vostre. Și incă o dată vă multumesc că ați rămas aproape.
Intenționam să fac o retrospectivă a temelor care au venit spre mine și spre clienții mei anul aceasta. Însă, azi dimineață căutând ceva am dat peste această fotografie superbă care inspiră asa de multă grație, eleganță și delicatețe. Și o dată cu această imagine mi-am amintit și de povestea ,,Rățuștii cea urâte” pe care o regăsim interpretată așa de frumos de Clarissa Pinkola Estes în ,,Femei care aleargă cu lupii”. Și am realizat că, de fapt, toate strădaniile noastre de anul aceasta, toate incercările și greutățile pe care le-am văzut și simțit exagerbate, toate ne-au adus la acest punct: de a ne vedea valoarea și frumusețea. Acea valoare și frumusețe care nu sunt date de tipare sociale sau familale, ci de Suflet.
Mare și provocatoare a fost căutarea noastră anul acesta. Eu una am simțit-o ca pe o întoarcere la teme personale grele la care mai aveam de strâns praful acela fin, din colțuri sau locuri greu accesibile. Și această întoarcere ne-a arătat cât și cum am lucrat. Ce încă mai băgam sub preș, chiar fără să realizăm. Cât și cum ne mai este frică. Și cât și cum mai stăm în zona de confort. Dincolo de astea eu simt și cred și am văzut cum foarte mulți oameni si-au regăsit strălucirea. Au găsit tihnă cu subiecte grele care încă mai au nevoie de atenție, dar pot fi privite fără durere. Mulți dintre noi, în acest proces am pierdut oameni și e important să putem privi că acest lucru face parte din drumul Vieții. Un drum pe care, deși ne-ar plăcea să păstrăm aceeași însoțitori, unii se mai pierd sau altă cale. Și e bine așa cum este. Atâta timp cât râmânem pe calea noastră și ne recunoaștem valoarea din acel spațiu din care nu se pierde niciodată: din suflet.
Ce-ți doresc eu ție, dragă cititorule, la acest final de newsletter și de an 2024, este să te vezi. Cu toate versiunile tale vindecate și nevindecate. Fix exact așa cum ești. Să te vezi cât de valoros ești pentru tine și ceilați. Îți doresc să fii! Să fii în toate acele lucruri pe care le meriți. Iar împreună cu această urare, te las și cu un minunat poem a lui Khalil Gibran – ,,Despre Bine și despre Rău” care să îți aducă așezare peste toate acele versiuni ale tale în care te vezi mai puțin decât ești.
Poemul îl poți ascult AICI.
Cu recunoștință și bucurie că m-ai însoțit anul acesta în aceste Călătorii Interioare, te aștept cu drag și la anul să călătorim,
