Șezătoare ,,Darurile primite înainte de a te naște”

Șezătoare ,,Darurile primite înainte de a te naște”

Ce porți cu tine fără să știi?

Ce daruri și ce poveri ai primit înainte de a te naște?

Rădăcini Puternice® te invită la o șezătoare terapeutică despre iubirea de sine, un spațiu sigur de explorare emoțională, unde psihoterapia se întâlnește cu psihogenealogia – știința legăturilor invizibile dintre generații.

Printr-o abordare blândă și profundă, vei descoperi:
• cum istoria familiei tale îți influențează alegerile, relațiile și emoțiile
• ce tipare transgeneraționale pot fi vindecate
• cum să transformi moștenirea emoțională în resurse interioare
Este o călătorie spre inima neamului tău, ghidată de 2 terapeuți, într-un grup restrâns de 8 persoane, pentru siguranță, conținere și profunzime.

Brașov | 21 februarie

Darurile primite înainte de a te naște

Ești gata să le deschizi?

Durata atelierului este de 3 ore (de la ora 11 pâna la ora 14)

Costul este de 250 lei.

Spațiul terapeutic va implica confidențialitatea, siguranță și grijă create cu ajutorul tehnicilor si ghidărilor terapeutice

Înscrierea se face la  contact@catalinaserban.ro sau pintyacsilla@gmail.com și prin completarea formularului: https://forms.gle/xcy2kxXCLvgpAgJF8 până la data de 12 februarie.

Terapeuții – ghizi:
Csilla Pintya
Sunt Csilla, omul care crede că cea mai mare forță a unui om stă în curajul de a-și privi rădăcinile. Empatia este instrumentul meu principal, iar însoțirea ta în momentele tale de maximă vulnerabilitate este vocația mea. Dincolo de formările mele ca psiholog clinician, cât și practician al metodei Generation Code®, prin instrumentul terapeutic Rădăcini Puternice®, aduc în fața ta prezența mea autentică. Sunt aici să îți ofer acel spațiu de siguranță unde rădăcinile tale, oricât de încâlcite ar părea, pot fi privite cu blândețe și transformate în surse de putere. Împreună parcurgem drumul de la ‘ce am primit’ la ‘cine aleg să fiu’. Abia aștept să ne cunoaștem în Brașov și să parcurgem drumul de la ”ce am primit’ la ‘cine aleg să fiu”.

Cătălina Kovacs-Șerban
Sunt Cătălina, și dincolo de formarea mea de clinician și terapeut de cuplu și familie, eu văd procesul terapeutic ca pe o muncă interioră care are nevoie de o structură, de o înțelegere a emoțiilor și reacțiilor noastre, dar și a proceselor chimice și neurobiologice care susțin aceste trăiri. Constant, în sesiunile mele, explic de ce este important să găsim împreună ,,firul principal’’ din povestea personală (și să nu mergem pe alte fire ale povești care nu aparțin), să avem corespondența fizică, în corpul nostru, a emoțiilor și a modului în care creierul nostru funcționează.

Fiecare curs sau formare m-au ajutat să extrag elemente de intervenție și din alte forme de terapie pentru a le aplica în cabinet, aducând și mai multă structrură, claritate și înțelegere în sesiunile de terapie.
Într-un final, ceea ce îmi doresc foarte mult este să ajungem să lucrăm conștient la calitatea relațiilor cu noi înșine și cu ceilalți și, implicit, la calitatea vieții noastre.

Cu ce vom lucra: cu povestea ta, insoțită de instumentul terapeutic Rădăcini puternice.

Rădăcini Puternice® este un joc terapeutic și de diagnostic creat de psihoterapeuta germană Sabine Lück și adaptat în România de către Timea Müller.
Iată ce face acest instrument special:
• Fundament Științific: Se bazează pe conceptele Generation-Code®, integrând descoperiri din neurobiologie, epigenetică și psihologie transgenerațională.
• Scop: Este utilizat pentru a explora arborele genealogic și a transforma „poveștile blocate” sau traumele moștenite în resurse de forță și claritate.
• Efecte: Facilitează obținerea rapidă de informații profunde despre dinamica familială și ajută la „rescrierea” simbolică a relației cu părinții și strămoșii pentru a elibera potențialul personal.

Te așteptăm cu drag să redescoperi darurile tale,
Csilla și Cătălina

Alte articole

Go to Top