,,A face pe cineva să se simtă văzut, auzit și înțeles este cel mai puternic mod de a-l iubi.
Dragostea nu este întotdeauna despre gesturi grandioase sau declarații mărețe.
Uneori, este actul liniștit și subtil de a face pe cineva să se simtă cu adevărat văzut, auzit și înțeles.
Este atingerea blândă a unei mâini, privirea atentă, ascultarea autentică care depășește cuvintele.
Este vorba de a-ți pune telefonul, de a reduce la tăcere zgomotul lumii și de a te concentra cu adevărat pe persoana din fața ta.
Este vorba despre recunoașterea emoțiilor lor, validarea experiențelor lor și oferirea unui spațiu pentru ca ei să fie vulnerabili fără judecată.
Este vorba despre recunoașterea frumuseții și complexității unice a sufletului lor, tapiseria complexă a gândurilor și sentimentelor lor.
Este vorba despre a vedea lumea prin ochii lor, chiar dacă este o lume pe care nu te-ai experimentat pe tine însuți.
Acest tip de dragoste este o simfonie liniștită, o melodie jucată pe șirurile empatiei și înțelegerii.
Este o limbă rostită în spațiul împărtășit între două inimi, o limbă care transcende cuvintele și rezonează adânc în suflet.
Și în acea simfonie tăcută, în acel spațiu comun de înțelegere, cel mai puternic mesaj este transmis: „Te văd. Te aud. Te înțeleg. Și ești iubit. ’’Betty Nurbaety

Am lăsat aceste rânduri aici pentru că se vorbește mult despre spațiul de ,,conținere’’ a celuilalt, dar foarte puțină lume știe să îl explice sau să-l aplice. Betty Nurbaety îl descrie atât de frumos. Ca o dovadă vie și pură de iubire.

Însă suntem atât de grăbiți să analizăm, să judecăm, să tragem concluzii despre noi și despre ceilalți că acest spațiu de iubire devine din ce în ce mai mic sau absent.

Dacă săptămâna trecută vorbeam despre importanța atingerii ca formă de vindecare, azi vreau să ne uităm la cum ascultăm și suntem ascultați ca formă de vindecare.

Atunci când povestea noastră este auzită, nu mai avem nevoie să o rostim a doua oară. Se face pace, o pace profundă și lină.

Dar ce însemnă, de fapt, a fi auzit? Ce înseamnă, de fapt, a ascultat?

Să fac liniște în spațiul minții noastre. Concret: să fim atenți când începem să căutăm soluții pentru ce ne spune cel de lângă noi. Nu ne-a cerut asta! Să oprim firul analizei situației! Să observăm când începem să judecăm (și o facem des) și să căutăm să ne aducem atenția la momentul prezent, în corp și la ceea ce ne spune celălalt. Să îl întrebăm despre ce simte, de fapt. Să reformulăm printr-o întrebare deschisă atunci când credem că nu am înțeles exact despre ce e vorba. Să căutăm să nu întrerupem și să stăm în tăcere.

Nu e nevoie mereu de o completare într-o conversație. Atingerea blândă a unei mâini, privirea atentă, ascultarea autentică depășește cuvintele.

Te invit și pe tine să observi de-a lungul unei săptămâni cât de des analizezi, cauți soluții sau judeci/critici într-o conversație. Și observă ce se întâmplă când reușești să fi prezent/ă și să asculți cu to t corpul și cu toată inima.

Îți doresc zile în care să te simți ascultat și văzut,